Neagu Djuvara (n. 18 august 1916, Bucuresti) este un istoric, diplomat si filolog roman, s‑a nascut intr‑o familie de origina aromana, asezata in tarile romane la sfarsitul secolului al XVIII‑lea si care a dat multi oameni politici, diplomati si universitari. Tatal sau, Marcel Djuvara, sef de promotie la Politehnica din Berlin‑Charlottenburg in 1906, a murit capitan de Geniu in armata romana in cursul marii epidemii de gripa spaniola din 1918. Tinca Gradisteanu, mama sa, apartinea ultimei generatii dintr‑un neam de mari boieri munteni.
Neagu Djuvara si‑a facut studiile la Paris, licentiat in litere la Sorbona (istorie, 1937) si doctor in drept (Paris, 1940). Participa la campania din Basarabia si Transnistria ca elev‑ofiter de rezerva (iunie ‑ noiembrie 1941), fiind ranit aproape de Odesa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe in mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm in dimineata zilei de 23 august 1944, in legatura cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietica, reprezentata de doamna Kollontai. Numit secretar de legatie la Stockholm de guvernul Sanatescu, va ramane in Suedia pana in septembrie 1947, cand comunistii preiau si acest minister.
Implicat in procesele politice din toamna lui 1947, hotaraste sa ramana in exil, militand pana in 1961 in diverse organizatii al exilului romanesc (secretar general al Comitetului de Asistenta a Refugiatilor Romani, la Paris; ziaristica; Radio Europa Libera; secretar general al Fundatiei Universitare „Carol I”).
In 1961, pleaca in Africa, in Republica Niger, unde va sta douazeci si trei de ani in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Straine si, concomitent, profesor de drept international si de istorie economica, la Universitatea din Niamey.
Intre timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. In mai 1972, obtine doctoratul de stat (docenta) la Sorbona cu o teza de filosofie a istoriei; mai tarziu, obtine si o diploma a prestigiosului Institut national de limbi si civilizatii orientale de la Paris (INALCO).
Din 1984 este secretar general al Casei Romanesti de la Paris, pana dupa decembrie 1989, cand se intoarce in tara. Din 1991 in 1998 este profesor ‑ asociat la Universitatea din Bucuresti. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iasi si a Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucuresti.
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul national „Serviciul Credincios”.
Lucrari publicate: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940, Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire, in Revue des études roumaines, Paris, 1973, Civilisations et lois historiques, Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris ‑ Haga, 1975 (carte premiata de Academia Franceza), Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne, Humanitas, 1995, Aromanii: istorie, limba, destin, ed. Fundatiei Culturale Romane, 1996, O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999, Cum s‑a nascut poporul roman, seria Humanitas Junior, 2001, Mircea cel Batran si luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001, De la Vlad Tepes la Dracula vampirul, Humanitas, 2003, Scrisorile spatarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004, Exista istorie adevarata?, Humanitas, 2004, Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, Thocomerius ‑ Negru Voda. Un voivod cuman la inceputurile Tarii Romanesti, Humanitas, 2007, Razboiul de saptezeci si sapte de ani si premisele hegemoniei americane (1914 ‑ 1991), Humanitas, 2008
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Fara indoiala, exista o magistratura de dupa decembrie 1989, nu insa pe toata linia. Mai intai, multi dintre magistratii promovati cum spuneti dumneavoastra mai sus „pe criterii politice” au ramas in functiune, majoritatea celor mai varstnici continuand sa fie, foarte probabil, „imbibati” de mentalitatea comunista si deci incapabili de a fi nepartinitori in procese in care sunt implicati fostii (nenumarati) adversari ai fostului regim si nedreptatiti in acea vreme. In al doilea rand, trebuie subliniat ca cele trei mari instante ale magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constitutionala si Curtea Suprema (fosta Casatie) au fost impanate de Ion Iliescu (om invinuit de crime in decembrie 1989 si pentru mineriadele din 1990‑1992) cu o majoritate de magistrati devotati grupului sau politic si care blocheaza astfel toate incercarile temeinice de „reformari ale sistemului judiciar”.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Fara nicio indoiala, magistratii dovediti de colaborare cu fosta Securitate sau de stranse legaturi cu fosta nomenclatura comunista trebuie sa fie indepartati din profesiune. N‑ar fi nicio nedreptate si nici riscul sa fie redusi la saracie. Le este, in tot cazul, larg deschisa profesiunea de avocat, in care ar excela.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Nici aici nu e nicio indoiala. Faptul ca de 20 de ani nu s‑a putut incepe procesul celor care au inventat „teroristii lui Ceausescu” si au provocat moartea a 1.000 de tineri numai la Bucuresti este numai si numai din cauza unei categorice oprelisti de la guvern sau de la presedintie. A recunoscut‑o insusi presedintele Basescu in cursul ultimei sale confruntari cu cei doi candidati adversari.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
N‑as avea incredere. Mi‑am dat deja seama la inceputul anilor 1990 ce greu mi‑a fost sa redobandesc cele zece hectare la care o noua lege imi dadea dreptul. Se gaseau fel de fel de tertipuri, pentru a intarzia sau chiar refuza cererea mea. De pilda, legea spunea ca dovada se poate aduce ori printr‑un document oficial in scris ori prin doi martori. Dar cand m‑am prezentat la prima convocare la tribunalul din Braila cu un certificat de la arhiva orasului, ca posedam in 1948 50 de hectare, mi s‑a cerut sa vin la o noua convocare si cu doi martori. Ceea ce am facut, dupa ce i‑am cautat in satul unde avusesem mosia. De ce fusese nevoie de dubla dovada, cand legea vorbea numai de una sau cealalta?
Dar nu e singura dovada pe care o am. De la rude si cunoscuti de‑ai mei, stiu nenumarate exemple de piedici care s‑au pus de judecatori in mod abuziv. Asadar, exista o diferenta afara de cazul in care mai tinerii magistrati de cativa ani incoace, ar avea cu totul alta mentalitate, ceea ce eu sper.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Daca ar fi indepartati magistratii maculati, cum am spus mai sus, nu atat de la judecatori ar veni problemele ci de la politicieni. In corpul profesional, singurul element care ar „spori increderea publicului in actul de dreptate” ar fi starpirea oricarei coruptii. Unul dintre mijloacele pe care le‑as preconiza, pe langa educatia morala, ar fi o substantiala marire a lefurilor intregului cap judiciar, asa cum a procedat de veacuri Marea Britanie. E aberant sa vii cu argumentul egalitatii intre toti functionarii statului; un judecator nu e un contabil sau un contopist de primarie, e un om care trebuie, intai de toate, ferit de ispita de inavutire necinstita.
Judecatorul ideal nu s‑a nascut pana acum, nici la noi, nici altundeva. Daca citim bine Biblia, aflam ca si Solomon, la batranete, s‑a prostit!